Aseara, mi-a fost frig….

Nu stiu la voi cum a fost, dar mie luna mi s-a parut, de gheata, aseara…. Poate voi nu ati vazut-o din cauza norilor de ploaie…In lumea mea, a plouat abia spre dimineata…

Culoarea noptii, ma pustie de ceva timp.. Luna imi trimite raze de gheata, iar eu racesc, incet si sigur…

A inceput cu mainile…. mi-am simtit treptat degetele inghetand.. Am cautat sa le pun la piept, intre sani..a fost bine un timp, apoi mi-am simtit corpul rece… Mi-am suflat in palme, dar caldura data, nu facea decat sa imi para si mai greu de indurat, frigul… Mi-am cautat sufletul, stiind ca nu o data, mi-a aratat scantei minunate de viata, de aripa, de foc….. Dar nu era. E poate suparat….L-am vazut cum rataceste, cum zboara spre nicaieri, spre nimic…ca un nebun.. e doar plecat!

Apoi, picioarele…..cautau patura moale in zadar, cautau un loc, o sursa de caldura… Auzeam aievea sunetul lemnelor trosnind in soba, si realizam incet ca-s numai trasnete si fulgere pentru o furtuna ce n-am vrut eu sa o primesc….Dar a venit, mai calda ca niciodata, mai nestapanita, si mai plangacioasa ca nicicand…. Furtuna din ochii mei era calda, insa in barbie, ajungea rece.. Am tremurat…si inca mi-este frig.. Tarziu, am vazut , pentru ultima oara, martorul suferintei mele… Era trecut, uscat si cu greu, am descifrat cand mi-a spus ca n-am invatat nimic…. Asa-i ! Tacerea m-ar fi invelit cu plapumioara, cel mult, aseara….

Ce nu stii tu, sursa de frig, e ca sufletul se incalzeste doar la foc… E plecat dupa scanteie… Si-n camera e pustiu.. Am obosit…

She’s like the wind …..

Simti deodata ca se destrama tot in jur….ca lumea prinde un alt contur. Simti ca te doare in piept, simti ca nimic nu merita.. Incepe sa iti fie greu sa misti mainile, sa intorci privirea. Daca el nu mai e, nimic nu merita …

Scumpa mea, cand drumul pare infundat, nu trebuie decat sa faci doi pasi inapoi. Sigur e un punct, la care ai uitat sa faci dreapta. Teorie, teorie..carti, cuvinte, citate, lectii….Nimic nu mai au valoare acum. Nimic din toate astea nu ia duerea din suflet. Nimic nu alina…

Echilibrul a plecat undeva ! Doar atat, a plecat. A luat o pauza. Dar nu s-a pierdut detot. E un declin. Pentru ca atunci cand iubirea se clatina, totul in jur se naruieste…. E cu adevarat, greu….greu de te doare inima. Dar nu imposibil ! Ce nu intelegi azi, e  ca ai dorit sfarsitul unei etape, fara a fi pregatita de noile orizonturi.. 

Sunt doar cuvinte azi. Nu se sfarseste tot…. Undeva in lume, exista o pereche. Cel ce azi te face sa plangi, nu te merita. Daca te doare sufletul din cauza lui, nu e el….. Trebuie sa plece. Il vei chema tu cand inima ta va fi vindecata de el, cand tot ce e, ce face , ce spune…..va fi cu adevarat relativ.

Cui nu te poti impotrivi azi ? Timpului. Doar lui. Mai tarziu, vei realiza ca nu e decat o chestiune de timp.  Tot ce pare azi fara rost, va prinde contur in timp..

A, daca toate raspunsurile iti par imposibile, schimba intrebarile, scumpa mea..

Alifia pentru suflet se gaseste in caldura unei mangaieri…. Stii ? Oamenii plang, nu pentru ca sunt slabi, ci pentru ca au fost puternici prea mult timp… Uda-mi umarul, e doar un alt inceput….

TE IMBRATISEZ, A !!

 

 

Model necastigator de femeie

Intr-un fel sau altul toate au un scop…

Invat astazi cum sa ma tratez. Sufar de o grava delicatete pentru cei la care tin. Cursul tine de 3 saptamani, si are importanta de a-mi arata ca nimeni nu merita locul 1 in viata mea. Invat totodata sa nu plec capul atunci cand oamenii nu mai au nevoie de mine ( uh, asta e chiar greu). Poate cursul, are un scop mai profund. M-am saturat de profunzime….Dar cand viata iti tot da lectii, nu prea ai incotro…. De ceva timp, dau teze la infrangere si dezamagire..Am crezut ca daca mi-am dat doctoratul in suferinta, tezele astea cu dezamagirea ma vor prinde mereu pregatita….de unde? sangerez de fiecare data, la fel de mult..

Daca vrei sa ma cunosti, ia sfatul meu: RUN ! Sunt un model necastigator de femeie.

N-am fost niciodata o frumusete. Asta o pot sustine toti barbatii care m-au iubit cu adevarat…  De la barbatii as castiga mai multe bife in dreptul tabului “femeie interesanta”, in timp ce pentru multe dintre femei sunt chiar uratica. Pic cu gratie si proba cu masuratoarea. De asemenea, pierd in fata doamnelor sofisticate, sclifosite si fitoase, pentru ca nu stiu sa imi dau ochii peste cap si sa ma prefac bolnava pentru o mangaiere. Pentru ele fericirea exista mereu,insa pentru modelul meu, nu. Nu ma arat neajutorata…Dimpotriva, nu am reusit nici pana la varsta asta sa ma plang ca mi-e greu sau sa cer ceva pentru mine. Tocmai de asta, primesc rar ce am nevoie. Si daca nu primesc deloc, ma resemnez si cel mult, plang putin dupa ce se sting luminile… Ce vreau ? Iubire. Nu orice, oricum…tanjesc dupa iubirea esenta. Nu-mi place sa fiu iubita 10 ani cu raport paralel de 8. Tocmai de asta, nici o femeie ca mine nu e fericita pe termen lung. Poate daca as fi invatat la timp sa fiu un pic trista si putin neajutorata as fi fost femeia iubita care astazi ar fi avut alta poveste. Dar sunt , categoric, modelul necastigator de femeie devotata si cand iubesc traiesc cu totul pentru el, cel de langa mine, cariua ma stradui sa nu ii tulbur placerile nici din gresala, ma dedic si ma adaptez oricarui tip de anturaj de la dulcea neplictiseala in doi pana la sexul in toaleta pubului in mijlocul unei petreceri. Ma straduiesc ca celui de langa mine sa nu ii lipseasca nimic in favoarea placerilor mele iar faptul ca nu sunt geloasa ramane o calitate PANA…..cand este incalcata granita si barbatul de langa mine crede ca poate accesa oricare alta femeie rezervandu-si locul de intoarcere, mereu, la initiala, adica eu..( fuck it ! Am citit undeva ca e mai bine sa ai genunchii raniti de la sex oral decat sufletul sangerand la o iubire artificiala… Inca ma gandesc la asta :p

Grandios, colosal, maret gresesc atunci cand ma incred ca tot ce dau mi se va intoarce , in vreo forma, si imi va hrani si umple sufletul, intr-o buna zi, Uneori mi s-a intamplat. Si atunci am trait cele mai minuscule si vitale momente de fericire. Am stiut sa le pretuiesc si le pastrez si astazi in inima… Sunt ale mele ! Le-am meritat!  Si probabil ca atunci am fost si foarte frumoasa….

06.05.1959

A trecut demult vremea cand indoiam o coala de desen pe jumatate ca sa fac o felicitare pentru ca era ziua ei…. A trecut demult vremea cand rupeam floricele din ghiveciul lui tanti Sanda - vecina de la parter-  ca sa i le ofer in dar de ziua ei… A trecut demult vremea ! Vremea cand eram copil si de ziua ei, tot eu eram cea care avea nevoie de protectie, vremea cand de ziua ei imi facea codite si imi dadea cea mai frumoasa rochita….

Acum, dupa ce am crescut mult de la vremea aceea, dupa ce am dat piept cu viata, o inteleg altfel. O inteleg mai matur. Ii vad in ochii grijile….Vad in ochii ei tristetea adunata in ani, vad multe ce nu au cuvinte…. Vad lacrimi, vad durere….dar si mandria cu care ma priveste, bucuria cu care ma asteapta de fiecare data acasa…o vad in fiecare privire de-a ei.

Azi, mai mult ca in oricare zi, ma dor cumplit momentele cand sunt prea obosita si nu o ascult, cand sunt prea suparata si gandurile mele ma impiedica sa folosesc in tonul vocii nuanta care trebuie…..Ma doare ca nu am imbracat cu miere fiecare cuvant pe care i l-am adresat, ma doare ca, nu o data, am judecat-o fara sa ma gandesc ca sufletul ei a actionat in tot ce a facut pentru noi ( eu si sora mea), nu ratiunea… Ne-a ales de atatea ori ( de fiecare data) pe noi, nu pe ea….

Mama mea e cea mai buna mama din lume. O spun cu tot sufletul meu si cu toata convingerea. Certitudinea asta isi are baza in iubirea ei pentru mine, in caldura bratelor ei, in dulcea ei mangaiere, in oftatul care il are de cate ori ma priveste cand dorm, crezand ca dorm…. Mama mea e cea mai frumoasa mama din lume…..pentru ca nu voi uita niciodata chipul ei la care visam in fiecare seara din vacantele de vara, in speranta sa o vad si sa scap de raul prin care treceam…  Imi amintesc cum din dorinta de a o vedea si din prea mult dor, am confundat-o pe tanti Mihaela-sora ei, cu ea, intr-o dimineata din vacanta, cand am deschis ochii inca peticiti…….I-am sarit in brate si o tot strigam : mami, mami…. Imi amintesc cum ma urcam pe gramada de bustesni din spatele casei, si credeam ca sunetul produs de aripile avioanelor, prin “taierea” norilor, este dorul de mama mea…..eram sigura ca avioanele transportau dorul meu la ea…..era un dor greu, pe care n-as vrea sa-l mai simt nicicand.

Pe chipul ei sta bunatatea, chiar daca viata a lovit-o de mai multe ori si a privat-o de iubire…. Are cei mai calzi ochii din intreaga lume si isi pastreaza si azi un zambet ca de copil. Mama mea e cea mai puternica fiinta pe care o cunosc. E cea care munceste pana si dupa epuizare… E cea de la care am invatat cum sa pun suflet in tot ce fac, e cea de la care am invatat sa sufar pana in maduva oaselor dar nici macar asta sa nu ma opreasca din drumul meu…

Orice voi face si oriunde voi pleca, gandul meu va fii la mama mea, mereu…….

.

Fiti binecuvantati !

Traducere dupa un articol de Pierre Pradervand : Interviu cu Dalai Lama

Cand va treziti, binecuvantati ziua care incepe, deoarece vine plina de daruri nevazute, pe care le veti chema catre voi prin aceasta binecuvantare pentru ca a binecuvanta insemna ca sunteti constienti de numarul infinit de daruri prezente in fiecare colt al Universului si le chemati catre voi.

Atunci cand treceti pe langa oameni pe strada, in autobuz, binecuvantati-i pe acestia. Pacea binecuvantarii ii va insoti pe drumul lor si blanda lumina a acestia se va revarsa si ii va calauzi pe cale. Atunci cand va intalniti si discutati cu diverse persoane, binecuvantati-le sanatatea, munca, bucuria, relatia cu Dumnezeu, cu ei insisi si cu altii.

Atunci cand cineva va raneste si se poarta cu voi intr-un mod jignitor, raspundeti-i cu o binecuvantare. Binecuvantati cu bucurie, sincer, complet pentru ca o astfel de actiune care porneste din inima se constiue ca un scut care va protejeaza de efectul actiunii lor si care face ca sageata indreptata catre voi sa ricoseze.

A binecuvanta inseamna ca din adancul fiintei voastre, din cel mai launtric colt al inimii sa doriti binele in mod neconditionat. A binecuvanta inseamna a invoca grija Divina sa se reverse catre cel la care ne gandim.  A binecuvanta tot ce ne inconjuara fara nici o forma de discriminare, este cea mai inalta forma de a darui.

Cand ceva in vietile voastre nu merege asa cum va doriti, cand ceva neasteptat va darama planurile si va pune la pamant, ganditi-va ca viata va invata o lectie, pe care chiar voi ati acceptat sa o primiti. Incercarile prin care trecem sunt binecuvantari ascunse si cete de ingeri ne insotesc in acestea.

A binecuvanta inseamna a deveni constienti de frumusetea universala, omiprezenta, ascunsa ochilor nostrii, insemna sa activati legea universala a atractiei, lege care va aduce in viata voastra, din cele mai indepartate colturi ale Universului, lucruri de care va veti bucura. E imposibil sa binecuvanati si sa si judecati in acelasi timp….deci pastrativa permanent intentia de a binecuvanta tot ce intalniti…….

o masca

Poate ca nu o sa reuseasca nimeni sa ma invete minte, niciodata…. Sau poate deja a reusit cineva.

Poate ca vrem ca povestile reale in care suntem protagonisti cu norma intreaga, sa fie cele mai bune si cele mai frumoase…si poate se adeveresc a fi doar niste simple povesti de adormit copii…pentru ca DE CELE MAI MULTE ORI, povestile se dovedesc a fi gravate in nisip si nu in piatra…..cuvinte scrise pe nisipul  care la prima adiere rastalmaceste tot….uneori sterge tot ! Pana si partile despre care noi credem ca sunt adevarate- pana si cele despre noi insine- se destrama la o cercetare mai amanuntita. Acestea sunt mincinile care le spunem tuturor despre noi. Acestea sunt minciunile pe care ni le spunem noua insine.

Poate nu am inteles de ce, dar am inteles ca peroanele care te dezamagesc cel mai des , sunt acelea de la care nu te astepti, pentru ca iti sunt si cele mai apropiate…….

Cu certitudine, cu totii purtam masti. Le dam jos doar in fata celor de la care ne asteptam sa  ne admita fara ele, oferindu-le adevarata fata a sufletului nostru…In genere, tocmai aceste persoane ne lasa sa ne indragostim de mastile lor, si tocmai acestea ne dezamagesc cel mai tare………

Poate asta-i pentru masca mea de maine. Doar azi recunosc ca sunt o falsa. Dimineata o sa ma imbrac intr-un zambet, desi la noapte o sa adorm in lacrimi…..

My sin

….am intrat cu fruntea sus, nu stiu insa, ce era cu sufletul. Simteam o durere. Parca ireala, dar stiam ca e ceva. Nu parea ceva de actualitate. Atunci m-am concentrat mai mult asupra a ce simtea sufletul….da, era durerea aia..trecuta, fosta odata in inima mea. Era durerea aia, de demult….poate ma durea doar cicatricea…cine stie ? Te mai pot durea semnele ?

Am indraznit totusi. Parcul era acelasi ca intotdeauna – mereu altul. Parcul meu….Oh, Doamne, cate i-am spus parcului asta, cate bancute mi-au auzit povestea, cum batea vantul indemnand copacii sa ma mangaie- se indoiau dar nu ajungeau la mine, eram prea departe…departe de mine.. Si cate i-am povestit parcului, si cate imi spune el AZI…

Inaintez, cu pasi mici sa nu pierd din peisaj , ca si cum as intra pentru prima data, urmaresc orice ar putea sa imi ramana in minte ca un tablou..Memorez inscrisuri, de la cele in legatura cu o statuie sau un monument, pana la indicatoarele aleilor din parc… E bine, nici cald, nici rece. Nu-mi amintesc cum era atunci cand veneam odata…. Ceva….e ceva… ma vad pe lemnul unei banci.. Nu citesc, nu privesc cerul, nu par concentrata. Mai mult decat atat, par lipsita de viata. Exact asa, privirea e pierduta undeva, nu par sa respir si nici nu ma misc in vreun fel.. Daca n-ar fi apa din ochii, as putea sa jur ca nu traiesc. Nu-i nevoie de mai mult, imaginea asta mi-a trimis sageata direct in inima – mi-am amintit. Nu vreau sa plang, asa ca trec repede, mai departe, de parca m-ar alerga cineva. Nu e nimeni, doar ca nu vreau sa retraiesc nimic. Am venit sa ma relaxez.

Caut un loc, unde sa ma opresc si sa imi citesc, linistita, revista. Vad o banca…nu, e prea aproape de banca unui cuplu…Tintesc o alee, pe acolo trebuie sa fie ceva liber si sigur, liniste. Maresc pasii. Pe langa mine, un el si o ea se tin de mana si vorbesc de ploaie… Imi imaginez ca ea are rochita alba si el o strange tare de mana.. Stropi mari de apa ii uda pana la piele, intr-un minut. Aproape ca, nimic din jur nu mai detine importanta. Alearga spre iesirea parcului, ea raznad, el zambind.. ce e ? Ea are inima franta, zdrobita….el are gandul impartit. Nu-i cu ea in totalitate…Incerc sa imi revin, tinerii ce au trecut pe langa mine sunt complet fericiti. Nu vreau sa plang….si imi continui drumul, alegand sa imi alung gandul cu un pitic ce rade vesel ca un “sac-sac” ca mami nu il prinde.

Zaresc un leagan. Un leagan vechi, parca de-al nostru….de pe vremea nostra, vremea parcurilor de copii unde topoganele erau de tabla, gaurita si ruginita pe alocuri, in care nu odata ne rupeam pantalonii, unde leaganele erau mari si grele, din fier, de ne chinuiam doi copii sa impingem la ele…. Asa era leaganul asta, mare, greu, din fier si ca orice lucru vechi, era parasit..Intreg perimetru unde odata (cu mult prea multi ani in urma) zburdau copiii, era abandonat. Nici o alee nu mergea spre el, asa ca am indraznit sa calc iarba, croindu-mi drum spre “atractia” mea. Eram asa fericita ca nu mai simteam ca ma apasa inima..

Eu in leagan..copacii inalti cu bratele desfacute, sustin primavara… la orizont, printre verdeata, se vede apa lacului.. langa mine, un catel bleg ma priveste curios, pana isi aseaza,din nou, boticul pe labe, exprimand : “da, poti sa stai si tu aici”…Asa ca, imi iau avant si las leaganul sa ma poarte, sa ma ridice, sa-mi pierd pamantul de sub picioare..Ca atunci. Ma gandesc la pacatul meu, ca la cel mai rau lucru pe care l-am facut in viata mea. Patima mea…

Poate in alta vreme, am afirmat ca nu as face asa ceva, si poate judecam infidelitatea sub tendinta de barfa, la mintea mea de atunci. Acum, nu mai judec la fel de aspru. Sunt dispusa sa inteleg, sau macar sa ascult motivele celor in cauza. Poate pentru ca si eu am inselat….l-am inselat pe omul care nu merita sub nici o forma si sub nici o culoare asta. Am avut o relatie. Genul de relatie care te inalta, care iti da incredere, care iti spune ca poti. Orice. Genul de relatie care merita diplome. Am iubit cu tot sufletul, cu toata puterea mea, asa cum faci,macar o data, in viata. Am fost fericita. Simteam doar o inchidere…dar nu o sa-mi gasesc nici un motiv, nici o scuza..(despre care sa vorbesc aici).

S-a intamplat sa distrug..un om, un suflet, o iubire. Inconstienta? Visare? Fara motive! Am avut de ales, si l-am ales pe omul ce era langa mine de 3 ani. Dar el a aflat. Inevitabil. M-a durut cumplit. Durerea lui era strigatoare la cer. N-o voi uita vreodata. Ma dureau ochii lui suferinzi atat de tare ca as fi dat timpul inapoi. As fi facut imposibilul. Poate atunci am relaizat ce facusem. In ce hal am ranit, inselandu-l. Cu un suflet ce rar intanlesti, a ales sa ma ierte si sa mergem in continuare, pe drumul nostru greu. Dupa un an de la intamplare, comun(sau nu) acord a fost sa ne despartim. Un timp fara semne, a fost mai mult confuz. Pana in ziua cand, intamplator, am aflat ca avea o noua iubita. Nu-mi permitea inima sa accept, nu ma lasa mintea sa inteleg….Ma vad si acum, in fata usii lui, cu rochie alba si unghii rosii, cu un compleu de noapte intr-o punguta ce ascunde o sticla de vin. N-am imbracat compleul, si nici sticla de vin n-am desfacut-o desi am petrecut noaptea acolo. Dimineata n-am obtinut decat o promisiune ca in timpul zilei, voi primi un raspuns venit din alegerea lui : eu ori ea. ….A urmat cea mai cumplita luna din viata mea.

(MISELESTE) In timpul acelei zilei, am primit la receptia firmei unde lucrez, punguta mea de hartie de cadou, cu sticla de vin si deux pieces-ul de seara. Am simtit ca ingenunghez. Ca cineva mi-a retezat picioarele. Era momentul in care seful meu, imi dadea prima misiune pentru a-mi testa increderea. Imi venea sa las totul balta si sa fug…..sa fug, cum fac de obicei cand doare. Au fost mai multe momente de inconstienta, dar am indeplinit rugamintea sefului, apoi l-am cautat, in zadar, pe el…A urmat luna in care nu-mi puteam stapani gandul. Spunea cineva ca habar n-au fetele ce e in mintea unui baiat cand se masturbeaza…..ei, habar n-au baietii ce e in mintea fetelor cand sunt parasite in “halul” asta. Mi-au trecut prin cap toate prostiile stiute si nestiute, ascunse si cunoscute, toate gandurile negre si colorate. Am crezut ca nu se poate suferi mai mult ( nu sti niciodata ce iti rezerva viitorul)… Totul timp de o luna.  Pana am intlnit un tip parasit de iubita si cu un suflet asemanator cu al lui B. Inca de la inceput am stabilit sa nu ne indragostim, si ca momentul, daca va fi inevitabil, va defini si despartirea. A fost un tip, ce avea toate pansamentele la el, atunci cand imi sangerau ranile. Dupa o plimbare la mare, a lui in interes de “serviciu”, a mea – in scop de vindecare, am ales sa ii scriu un mail lui…. Reactia lui, ne-a adus din nou impreuna.

Cine zicea ca e dulce impacarea, stie sigur ca-s si exceptii. Nu dupa mult timp, am aflat ca omul langa care statusem 3 ani, pana la pacatul meu, si inca un an dupa…………..se complacuse intr-o “mini”aventura( habar n-am cum sa-i spun unui sarut- cum spun protagonistii) cu…………sora mea. Nu vreau sa spun ca nu exista durere mai mare. Nu vreau sa imi provoc destinul. (nu de alta, dar de cate ori l-am provocat, am iesit in pierdere). Uluitor, dar am ales sa ne mutam impreuna. Au fost luni ( ca sa nu zic un numar gresit) minunate. Cu toate ingredientele de la inceput, cu toate ridicarile sufletului si cu toate culorile iubirii….numai ca ata a cedat.

Revin la ce spuneam mai devreme, nu caut motive…..nu nodurile dese ale atei, sunt de vina.. nu timpul si poate nici sexul. Dar eu si el n-am mai rezistat ca un cuplu. Vina e a mea. In totalitate. Fara aparare. Doar judecati-ma ! N-am nimic de spus in apararea mea iar tot ce am avut de marturisit, sta in declaratia de mai sus a pacatului meu. Ca sa nu fiti ingaduitori, va mai spun ca astazi, sunt intr-o relatie cu cel cu care l-am inselat pe B..

Nu stiu de ce in seara asta. Poate ca acum 2 ani, in aceiasi perioada, era o seara mare, o noapte a Invierii…..cu multa lumina, ca si acum… (…)..

Un Paste cat mai fericit, mai multa credinta si mai putine pacate. Un gand luminat sa va sara mereu, la nevoie…Paste fericit, tuturora!

From God, to Cristina & Gabi

Parca- l vad :

Un bebelus…. o pielicica fina si fragila, un miros de laptic si niste ochisorii cristalini… Un scancet cand vrea papa, un zambet cand ii vorbesti, un somn dulce cand ii canti..

Degetelele cu unghiutele mici, niste gene de invidiat, un nasuc mic bine pozitionat, o gurita dulce si plina de laptic, un par zburlit si niste talpici ca niste gogosele…….

Forfota mare in juru-i, priviri care mai de care curioase, ochisorii lui jucand de la fata la fata. Un bebelus cu foarte mare dorinta de viata. Niste pariniti care l-au asteptat si l-au dorit din tot sufletul. Un bebelus cu pielea alba, manutele grasute si obrajorii ce te indeamna sa-i saruti continuu… O fericire permanenta in casa, un zambet de cum il vezi…. Un bebe mic si jucaus, puturos la inceput cand o sa doarma toata ziulica, si galagios mai tarziu cand n-o sa-i mai taca gurita. Un adevarat caz de studiu : primul sunet, primul zambet, primul planset, primul tipat, prima privire, prima infasare, prima baita, prima joaca….primul dans! O viata….un sufetel….o traire unica….un munte de fericire ! Daca va fi baiat, ii voi lua mingiute si masini, tricouri si pantalonasi, il voi invata sa alerge in toata casa, sa darame tot ce-i sta in cale si muradreasca toti peretii si…..sa joace sah. :D

Daca va fi fetita, o voi invata sa fie finuta, nu impopotanata, sa aibe miscari elegante, sa o atraga rochitele, sa coafeze papusile, sa le croiasca hainute, sa iubeasca atitudinea, sa citeasca multe poezii ca sa fie romantica, sa faca puzze-luri si…….. sa joace sah.

Sper sa o mosteneasca pe Cristina la aspect si pe Martin la suflet…. Si sa se ia dupa tati, sa ma strige Iri  :p  doar el mai imi spune asa

Curand, va mirosii a laptic in casa . Soon, I become aunt !

Misunderstood

Nu-i o competitie…. cel putin asa vreau sa cred. Aici, in viata, nu trebuie sa te lauzi ca tu esti iubit mai mult sau sa te plangi ca esti iubit mai putin… Nu inteleg de ce, doi oameni – considerati maturi, dupa ce au pus punct relatiei lor de iubire, trebuie sa intre intr-o cursa de prins “pestele mai mare”… De ce trebuie sa crezi ca cel pe care l-ai lasat in urma o sa sufere o depresie daca afla ca tu esti bine merci ” la casa ta ” ?  Sa iti mearga bine, sa iubesti si sa fii iubit, sa reusesti sa te debarasezi de trecut atat cat sa iti permita sa duci o viata linistita e un lucru care vine din propia-ti dorinta. Fericirea nu-i ceva cu care sa faci in ciuda. Mai ales atunci cand DOAR tu crezi ca asta oftica….

Oricat de frumoasa si perfecta e o iubire, daca ea s-a sfarsit ( si subliniez, in acest context, nu conteaza cine a gresit) si cei doi implicati, isi cladesc alta relatie, e PUR SI SIMPLU NORMAL , sa iti creezi noi amintiri, noi “dulcegarii “, noi obiceiuri ( pentru ca orice relatie are “obiceiuri”), noi momente, noi vise, noi dorinte……pentru ca si relatie e 9, nu ? Iti inlocuiesti timpul cu altceva, NU vechile amintiri cu altele noi ! Cele vechi, raman pentru totdeauna. Raman amintiri, raman in suflet, raman in poze, raman in lucruri…..Le recunosti dupa miros. Amintirile vechi au un miros aparte, de carti vechi imiresmate de lemnul bibliotecii, de aer curat in varf de munte pe care-l nu-l gasesti decat acolo…. Pentru ca ” o duci ” bine, pentru ca tie iti merge ” de minune” nu inseamna ca celalalt  e mai prost. Poate si el e multumit, poate si el cladeste, poate si el simte iubire… Daca esti la un nivel avansat, good for you ! Nu sunteti pe o pista de atletism, nu ati luat startul odata. Nu alergati ( poate) in aceiasi directie. Si mai mult, nu imitati ! ( daca celalalt alearga cu tenesi maro, nu insemna ca verdele tau prinde prea des rosu )..

Nu vorbesc aici de discutiile normale in care dupa un timp, te intalnesti cu ex si la “ce mai faci ? ” primesti o poveste in semn de raspuns. Nu stiu in procente cat de normal, dar E NORMAL sa iti povestesti anumite lucruri , poate nu doar anumite…. Dar – grija mare la exprimare. Nu-i o competitie ! Nu-i o lauda fara lauri. Doar sa nu te simti triumfator ! Nu-i o lupta ! Si inainte de a fi tu in viata cuiva, a fost altcineva…..si inainte de a fi in viata ta, a fost in viata altcuiva….

Just in case, daca n-ai ce face, nu face….orice !

Da, asa imi place sa primesc flori……

Contrar alegerii facute de Sandra Brown, pentru titlul bestseller-ului “  Sa nu trimiti flori” ( si poate sa zica cine vrea sa zica, ce-o vrea sa zica, la 16 ani citeam Sandra Brown), mie imi place sa primesc flori……oh, si inca foarte tare imi place…. Un mic “tablou “ cu cele primite anul asta, de la el :

- 7 trandafiri rosii, superbi…..(in primele orele din ziua Bobotezii -my birthday)

- 3 trandafiri rosii…….bobocei (o simpla iesire in oras, la film in Februarie)

- un cos cu floricele de camp…….(aduse, personal, la firma de 1 Martie)

- un cosulet cu ghiocei……………( dorinta lui, dar pe care nu l-a gasit de 1 Martie, cand vroia sa mi-l ofere)

- o lalea rosie ( I like more white tulips and he knows but at flower shop he found only red tulips)…………( m-am bucurat ca si prietena mea, Mariana a primit o lalaea rosie de la el )

- 5 trandafiri rosii si catifelati………(carora le adaug atributul “UNICI” pentru ca i-am primit , prin curier, la firma, si care m-au impresionat pana la lacrimi – stiind ca el e in Galati) *pana si Betynei, de la receptie, i s-au inlacrimat ochii*

Cu atat mai mult, amintirea primirii acestor flori imi salta sufletul de bucurie, cu cat stiu ca performanta sta in faptul ca le-am primit neinsotite de mesajul ” iarta-ma ” – asa cum eram obisnuita in 2011 …….. 

Daca vreti sa o “ascultati” pe Sandra, si sa nu trimiteti flori….ok ! Dar daca primiti, deschideti larg bratele….pentru ca unele flori se sadesc in suflet !